Kosovo

Romania se confrunta cu riscuri directe, dar mai ales indirecte, rezultand din triumful iredentismului albanez. Dar nici nu cred ca Romania isi apara bine interesele declarand ca nu recunoaste independenta Kosovo.


Destul de abrupt, presedintele Romaniei a declarat la Bruxelles ca Romania nu va recunoaste independenta Kosovo. A facut bine sau nu?
Nu pot fi de acord - cum am fost adesea - cu dl. Gabriel Andreescu, atunci cand scrie ca a califica independenta unilateral proclamata a Kosovo drept "cel mai periculos precedent in acest sens de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial", cum o face Kostunica, vorbeste doar despre "lipsa de orizont a unei minti excesive". Ar insemna sa uitam ca este vorba, pentru prima data dupa acordurile de la Helsinki, de secesiunea unei parti din teritoriul unui stat european unitar, recunoscut ca atare de comunitatea internationala. Nu degeaba nici Spania nu se grabeste sa sustina independenta kosovara.
E evident ca, din perspectiva romaneasca, aceasta - si cu atat mai mult proclamarea ei fara sanctiunea comunitatii internationale - nu are cum sa fie privita favorabil. Dar e la fel de evident ca negocierile dintre Belgrad si Pristina au epuizat fara rezultat potentialul de negociere
al ambelor parti - si rabdarea negociatorilor internationali: la 26 martie 2007, Martti Ahtisaari, scria "De-a lungul intregului proces si in mod repetat, ambele parti si-au reafirmat pozitiile diametral si categoric opuse: Belgradul cere autonomia Kosovo in interiorul Serbiei, in timp ce Pristina nu accepta nimic mai putin decat independenta. Chiar si in chestiuni practice cum ar fi descentralizarea, drepturile comunitare, protectia mostenirii culturale si religioase sau in probleme economice, ...nu s-au putut inregistra decat progrese foarte modeste. Nu sovai in a afirma ca potentialul negocierilor de a produce o solutie
reciproc agreata... s-a epuizat."
Din pacate, spre deosebire de istoria lor, faptele insesi nu mai pot fi rescrise. La inceputul anilor '90, comunitatea internationala s-a prefacut ca problema Kosovo nu exista, dand prilej regimului Milosevici sa declanseze agresiunea si purificarea etnica a albanezilor kosovari, cu rezultatele catastrofale pe care le cunoastem. O "fereastra de oportunitate" s-a deschis - cam cu forta, dar s-a deschis - in 1999, prin Pactul de Stabilitate. In varianta sa originala, din aprilie 1999 (nu si in cea adoptata la Saraievo in august), Pactul propunea deschiderea imediata a negocierilor de aderare la UE si cu Serbia (atunci inca parte a federatiei Serbia-Muntenegru) si cu Kosovo. Si aceasta oportunitate a fost ratata, dar sensul ei ar trebui - aici sunt in deplin acord cu dl. Severin - sa fie reluat: sa se garanteze independenta provinciei, care sa devina insa efectiva abia atunci cand si Kosovo, si Serbia ar fi pregatite sa adere la UE. Nu stiu daca UE are, aici si acum, clarviziunea si curajul de a relua in Balcani o experienta pe care a schitat-o in cazul Ciprului.
Romania se confrunta cu riscuri directe, dar mai ales indirecte, rezultand din triumful iredentismului albanez, si nu are sens sa ne facem ca ele nu exista. Dar nici nu cred ca Romania isi apara bine interesele declarand pur si simplu
ca nu recunoaste independenta Kosovo. Asta face, cu alt succes - si cu alte motivatii - Federatia Rusa
, dar, daca iarna nu-i ca vara, nici Romania nu e Rusia. Dincolo de alte diferente, Rusia nu e nici membra NATO, nici UE, si, mai ales, nu are nici 0un interes in solutionarea tensiunilor din Balcani, dimpotriva. Romania, ca tara de granita a ambelor organizatii
, ar fi trebuit sa imagineze o alternativa viabila si sa-si gaseasca aliati impreuna cu care sa sustina aceasta alternativa.